Astazi am nevoie sa imi descarc sufletul . Ca de multe alte dati simt nevoia sa scriu. Nu e nici prima data si cu siguranta nu va fi nici pentru ultima data cand o fac in modul asta . Incerc sa patrund in sufletul meu sa exprim ce simte, dar imi este foarte greu....poate chiar imposibil. Las in urma poate cuvinte aparent fara sens, in spatele carora se ascunde un amarat de suflet pentru care fericirea a devenit un ideal prea greu de atins, acea luminita de la capatul tunelului spre care alerg de ceva vreme...dar poate ca nu o voi ajunge niciodata.
Astazi .. un OM ( femeie sau barbat , nu conteaza , vreau sa ii spun OM, deoarece am crezut mereu in valorile morale si in ideea ca fiintele pe care le las sa imi fie aproape, merita sa stea in preajma mea) ...m-a dezamagit . Nici nu vreau sa stie careva identitatea celui sau celei care m-a ranit...e doar un OM. Sunt un suflet ranit de rautatea celor din jur..si nu a tuturor, ci a prietenilor. Ma simt singura intr-o lume nemiloasa si rea. Simt ca toata increderea pe care am avut-o in mine si fortele proprii, in capacitatea de a-mi alege oamenii langa care sa convietuiesc...m-a daramat. Am avut incredere in acel OM, i-am fost aproape cand a avut nevoie de mine, am inteles problemele prin care trece (reale si mai putin reale)...am suferit alaturi, i-am oferit umarul meu, mana mea de ajutor, sufletul meu naiv si netulburat, prietenia mea.
Cand ma gandesc cat am de invatat acum ....si nu ma pot concentra...sunt atat de buimacita de ce mi se intampla , incat nu am glas... am doar degete cu care scriu, inima cu care sa sufar si lacrimi cu care sa plang... Universul intreg moare in mine, parca, toate insingurarile din lume mi se sparg in suflet si ca toti ingerii decad in privirea mea.
As da orice sa pot pune tot amarul in lacrimile mele, sa se scurga odata cu ele. Realizez acum...cum cineva a putut fi om..si acum nu mai este. Nu mai cred in nimic, pentru ca tot ceea ce ma inconjoara m-a dezamagit. Cat de ciudata e viata....am crezut intr-un OM cu toata fiinta atata vreme, iar in momentul urmator am cazut in gol, lovindu-ma de peretii unui final inevitabil ...in prapastia caruia m-a impins tocmai credinta mea... OARE SE MERITA SA MAI CRED IN CEVA ? Cu siguranta NU. M-am saturat de jocul acesta al mastilor care se cheama viata mea....am obosit, dar nu gasesc nicaieri un coltisor unde sa imi gasesc linistea.... Sa ma inchid in mine ?? ... nuu...nuu... e mult prea intuneric si rece. Simt ca ma prabusesc, ca nu ma pot elibera de durerea ce o simt acum. Lacrimile imi inneaca strigatul de durere....nu pot sa rad...nu pot sa visez...nu pot sa mai sper...nu e nimeni in visele mele, nu e nimeni real....nimeni...nimic..,
Stii cum e sa simti ca cineva te-a ranit atat de tare , atat de dureros?? Iti spun eu ... e greu ... e tare greu ...
Ce placuta ar fi viata asta daca nu ar exista atatea dezamagiri...daca nu am fi mintiti ... Nu sunt adepta minciunii frumoase in ciuda crudului adevar . Am fost mintita , mult, enorm ... profund... adanc...inalt... fiecare celula din mine a fost mintita. Si am avut curajul si puterea sa trec peste , pentru prima data in viata mea...am spus ESTI IERTAT , dar uita-te in ochii mei si spune-mi ca nu o vei mai face, nu merit , nu sunt facuta pentru a fi mintita, pentru ca mereu m-am invinovatit ca la un moment dat in viata mea am fost orgolioasa, nelasand nicio sansa celui din fata mea sa isi repare greseala, imaginea in fata mea si a celorlalti. Mi-am dorit sa schimb de nenumarate ori imprejurarile in care ma aflu , dar am inteles ca Dumnezeu a ales sa ma schimbe pe mine in mijlocul imprejurarilor....ca uneori umilinta te ajuta sa cresti pe scara valorilor.... ca mandria iti este calcata in picioare ca mai apoi sa pot fi mandra de schimbarile majore din viata mea chiar daca lectia a fost extrem de usturatoare.
Am ales sa fiu eu ..la volanul vietii mele si am sfarsit cu multe rani pe suflet si trup in urma naivitatii si increderii absolute in oamenii de langa mine. M-am bazat pe fortele mele proprii care s-au dovedit nesigure si trecatoare
Se pare ca vremurile noastre sunt bantuite de o maladie ciudata , o boala cronica ce vizeaza sufletul...valorile se schimba si adevarul este inlocuit cu minciuna , pasiunea cu placerea , bunatatea e considerata slabiciune, dragostea ceva usor de cumparat, iar egoismul ocupa un loc de cinste.....si din pacate nu e un scenariu de film, ci o realitate cu care ne confruntam fiecare dintre noi
